Ingrediente:
700 g faina
250 g zahar pudra
150 g unt
4 galbenusuri de ou
50 g fulgi de cocos
1 plic zahar vanilat Bourbon
un varf de cutit praf de copt
2 linguri smantana grasa
2 linguri rom
Pentru tavalire:
100 g zahar pudra
1 plic zahar vanilat Bourbon
Mod de preparare:
Amestecati toate ingredientele pentru aluat cu ajutorul unui robot de bucatarie, astfel incat sa obtineti o compozitie omogena. Formati un aluat si lasati-l la frigider pentru o zi.
A doua zi, montati o forma cu model „stea” pe masina de tocat carne si dati aluatul prin ea. Formati rulouri, inele sau alte forme dorite.
Asezati fursecurile intr-o tava tapetata cu hartie de copt si coaceti-le in cuptorul preincalzit la 200°C, timp de 10 minute.
Cat sunt inca fierbinti, tavaliti fursecurile in amestecul de zahar pudra si zahar vanilat.
Pofta buna!