Horoscop 18 octombrie 2018. Se anunță o zi excelentă pentru una dintre zodii, care are șansa ca până la finalul zilei să vadă un mare vis de-al său devenit realitate. Citește horoscopul zilei pentru zodia ta.
Horoscop 18 octombrie 2018 BERBEC
Trebuie să ceri informaţii şi din alte surse, în afară de cea pe care o ai azi la dispoziţie, pentru că ai putea fi indus în eroare de o persoană care inspiră încredere, la prima vedere, dar dacă te iei după sfaturile sale, te vei trezi în faţa unui impas.
Poate ştie el ceva, dar nu suficient de multe pentru ceea ce ai avea tu nevoie, ca atare încearcă să afli ce e mai bine pentru tine şi de la alţii. Poate intenţiile sale nu sunt negative, ci el chiar crede că le ştie pe toate, dar îi poţi demonstra că se înşeală şi că îi înşeală şi pe alţii cu neştiinţa sa.
Horoscop 18 octombrie 2018 TAUR
Dacă observi la colaboratorii tăi că încep să emită o serie de condiţii, ar trebui să deschizi mai bine ochii pentru că nu a fost vorba de aşa ceva la începutul înţelegerii voastre.
Nu au dreptul să schimbe condiţiile unui contract după ce acesta deja a intrat în vigoare, ca atare un astfel de gest ar putea fi un semnal de alarmă cu privire la adevăratele lor intenţii.
Totuşi, înainte de a le spune vreo două, mai bine aţi mai discuta odată cu cărţile pe masă, extrem de clar şi de concis, ca nu cumva vreunul din voi să fi interpretat greşit vreo informaţie. După ce lămuriţi situaţia, vei şti mai bine ce e de făcut.
Horoscop 18 octombrie 2018 GEMENI
Greu merge colaborarea cu cei din jur, pentru că nu ai parte de tovarăşi prea deschişi la propunerile tale. Sunt încăpăţânaţi, închişi, nu au chef de discuţii şi parcă te-ai lovi de un zid de răceală şi induferenţă la orice tentativă de a te apropie.
Dacă vezi că nu ai cu cine discuta, schimbă direcţia dialogului către altcineva, deci ieşi din acest mediu şi alătură-te unor oameni care îţi seamănă: la fel de dornici de activitate, volubili şi cooperanţi.
Horoscop 18 octombrie 2018 RAC
Deşi nu este o zi deosebită prin preocupările asupra cărora te apleci, este totuşi o zi plină de piedici. Multe şi mărunte, nesemnificative în fond, dar devine enervant să le descoperi la fiecare pas.
Fă totul cu răbdare, nu încerca să sari peste etapele care ţi se par pe moment neimportante, pentru că exact ele pot conţine informaţii ce se vor dovedi a fi esenţiale. Ia totul pas cu pas, în ritmul firesc, şi vei fi mulţumit de rezultate, dar nu visa evenimente extraordinare pentru că nu apar azi.
Horoscop 18 octombrie 2018 LEU
Eşti un pic invidios pe nivelul la care a ajuns un coleg, care nici nu ştie să rămână modest, ci face mare tam-tam pe seama realizărilor sale. Se cam laudă, îţi spui, dar înainte de a-i critica succesul, mai bine l-ai lua de exemplu şi ai încerca să-i calci pe urme, pentru că el chiar merită felicitări pentru ceea ce a atins.
Ţi-e puţin ciudă că nu eşti tu în locul său şi nu poţi să-l feliciţi sincer pentru reuşitele sale, pentru că se vede pe chipul tău o oarecare răceală, de parcă nici măcar nu ai dori să vorbeşti despre asta.
Horoscop 18 octombrie 2018 FECIOARĂ
Călătoriile acestei zile generează o stare de stres mult peste capacitatea ta de acceptare, încât ar fi de preferat să nici nu mai pleci la drum, dacă s-ar putea. Orice fleac te irită, nu găseşti la destinaţie oamenii cu care aveai întâlnire, ba şi maşina îţi mai creează unele mici probleme, încât deplasarea în sine nu-ţi face nicio plăcere.
Se pare că e o călătorie obligatorie, nu o poţi amâna pe altădată, fiind una în interes de serviciu, dar nu prea reuşeşti să duci la bun sfârşit scopul pentru care pleci la drum. Apar tot felul de situaţii obositoare care te fac să te întorci acasă un pachet de nervi şi cu sarcinile neterminate.
Horoscop 18 octombrie 2018 BALANȚĂ
Lasă-ţi mintea să zboare încotro vrea, pentru că din această totală libertate se nasc idei strălucite. Pe de altă parte, trebuie să deschizi un pic fereastra gândurilor tale şi să laşi să intre puţin aer curat, pentru că e posibil să fi acumulat în ultima vreme resentimente, regrete, gânduri negative care acum te fac mai confuz şi mai ostil. Lasă lucrurile care nu-ţi plac sau nu-ţi mai trebuie să iasă din mintea ta, detaşează-te de ceea ce nu-ţi face bine. Ai mare nevoie de această purificare, aerisire, detoxifiere, spune-i cum vrei, ca să laşi mintea limpede şi liberă pentru gânduri mai luminoase.
Horoscop 18 octombrie 2018 SCORPION
Fii atent cum te porţi azi în faţa unui profesor sau superior care, dacă nu e de acord cu atitudinea ta, are chiar puterea de a te sancţiona aspru. Nu ai dori să atragi replici severe la adresa ta, ca atare taci şi suporţi o situaţie chiar dacă nu eşti deloc de acord cu ea.
Consideri că uneori trebuie să mai accepţi şi condiţii defavorabile, conştient că acestea sunt preţul ce se cere plătit pentru succesele tale viitoare. Oricum tu eşti obişnuit cu sacrificiile, deci nu e chiar greu pentru tine să tolerezi situaţia.
Horoscop 18 octombrie 2018 SĂGETĂTOR
Cariera este în centrul atenţiei, de parcă a sosit un moment decisiv pentru viitorul tău profesional. Te-ai pregătit puternic, ai studiat, ţi-ai făcut temele cât ai putut de bine iar acum te prezinţi cu încredere în faţa unei comisii care are rolul de a-ţi verifica atent cunoştinţele acumulate.
Eşti sigur pe tine iar această atitudine de bun profesionist te va ajuta să laşi o impresie perfectă ce poate atrage o notă maximă la orice gen de confruntare: examene, concursuri, interviu de angajare etc.
Horoscop 18 octombrie 2018 CAPRICORN
Nu ştii cum să reacţionezi în situaţia de faţă: să te bucuri că ţi se acordă o şansă atât de bună şi să profiţi de ea, sau să fii mai circumspect şi să mai aştepţi detalii? O fire optimistă ca tine ar fi tentată să privească latura bună a evenimentelor care se petrec sub ochii tăi, dar intuiţia îţi spune că mai stai, să nu spui hop până nu sari.
Lasă să se mai sedimenteze lucrurile ca să înţelegi mai bine dacă merită să te bucuri sau ai ceva de învăţat din toate acestea? Nu e nici bine, nici rău, dar se vor clarifica lucrurile.
Horoscop 18 octombrie 2018 VĂRSĂTOR
Chiar dacă unele proiecte înaintează extrem de lent, nu te deranjează deloc această lentoare, pentru că nimeni nu gestionează mai bine trecerea timpului ca tine. Ştii să profiţi de răgazul pe care îl ai la dispoziţie pentru a pregăti viitoarea reuşită în detaliu, cu calm şi răbdare.
Tu eşti de părere că succesele durabile se ating greu şi prin efort îndelungat, de aceea nu ai nimic împotriva unei ascensiuni lente. Eşti convins că, mai devreme sau mai târziu, vei ajunge la ţintă.
Horoscop 18 octombrie 2018 PEȘTI
Eşti în faţa unui nou proiect, dar porneşti totul cu o oarecare nesiguranţă, pentru că se ivesc o mulţime de oponenţi care nu sunt de acord cu tine. Nu toate începuturile sunt line şi simple, deci înarmează-te cu multă răbdare, dar mai ales cu mult calm, pentru că nu îi vei convinge uşor pe cei alături de care vei lucra.
Una vrei tu şi alta vor ei, şi de aici se pot naşte mari contradicţii în care doar argumentele logice vor avea ultimul cuvânt, nu nervii!