zodiata
BERBEC
Saturn se întoarce astăzi la mersul direct prin casa carierei, semn că dacă te-ai confruntat cu piedici în ascensiunea profesională, s-ar putea ca eventualele obstacole cu care te întâlneşti de acum încolo să le percepi ca fiind mai puţin solicitante decât cele de care te-ai lovit pe parcursul retrogradării acestei planete. Altfel spus, nu toate merg conform planului, dar dacă îţi schimbi optica şi vezi provocările ca pe oportunităţi de a creşte, s-ar putea să ai mai de câştigat pe viitor. Pentru a ajunge unde îţi doreşti, ai nevoie şi de mentalitate pe măsură. În plus, te înţelegi cu şefii.
TAUR
Saturn începe azi să se mişte în sens direct prin casa studiilor şi a călătoriilor, semn că nativii(ele) care au întâmpinat greutăţi la cursuri sau care nu au reuşit să întreprindă o deplasare se bucură acum de un nivel mai ridicat de înţelegere şi de un traseu lin, fără incidente către destinaţia dorită. Cei(le) care au tot depus dosare pentru o aprobare, dar au fost mereu întâmpinaţi de un refuz, primesc cândva de acum încolo acceptul pe care îl aşteptau. Altfel spus, se descurcă iţele unei probleme birocratice care pare să-ţi fi dat multă bătaie de cap în lunile trecute.
GEMENI
Saturn revine astăzi la traiectoria firească prin casa banilor şi a bunurilor deţinute şi/ sau câştigate cu partenerul de viaţă şi/ sau afaceri. Dacă bugetul comun nu a înregistrat profituri în ultimele luni sau chiar s-a soldat cu pierderi, s-ar putea ca norocul să se întoarcă în favoarea voastră de astăzi începând. Este drept că vă va mai fi greu o perioadă până vă repuneţi pe picioare, dar măcar vedeţi semne clare că vă mişcaţi în direcţia cea bună. Faceţi economii, tăiaţi din cheltuieli şi nu vă asumaţi riscuri mai mari decât puteţi duce. Astfel, vă calificaţi doar pentru câştiguri.
RAC
Saturn încetează azi să mai retrogradeze prin casa parteneriatelor, semn că ai putea consta o îmbunătăţire a relaţiilor cu persoana iubită şi/ sau asociaţi ori colaboratori începând de astăzi. S-ar putea ca, în lunile trecute, să vă fi îndepărtat unii de ceilalţi: competitivitatea s-a transformat în competiţie în adevăratul sens al cuvântului şi aţi uitat că ar trebui să formaţi o echipă. De azi încolo, strângeţi rândurile iar, dar între timp s-au ridicat unele ziduri între voi pe care trebuie să le depăşiţi. De asemenea, aduceţi în ecuaţie elemente noi care schimbă niţel dinamica forţelor. Nu lăsaţi lucrurile la întâmplare.
LEU
Saturn se întoarce astăzi la mersul direct prin casa muncii şi a sănătăţii fizice, fapt pentru care s-ar putea ca nivelul tău de energie să crească simţitor de azi începând. Sau poate resimţi ca fiind mai puţin solicitante unele sarcini de lucru pe care le considerai destul de dificile până acum. În orice caz, eşti energic(ă) şi nu îţi lipseşte productivitatea, iar cu toate că treburile delegate sunt la fel de grele, nu te mai simţi la fel de obosit la finalul zilei. De o îmbunătăţire a stării de sănătate se bucură şi nativii(ele) care suferă de o afecţiune cronică.
FECIOARĂ
Saturn începe azi să se mişte în sens direct prin casa iubirii şi a copiilor, semn că dacă în ultimele luni te-ai confruntat cu probleme de relaţionare în raport cu persoana iubită şi cei mici, lucrurile ar putea să meargă mai bine între voi de astăzi înainte. Diferenţele de personalitate continuă să existe, doar că reuşeşti mai uşor şi mai des decât înainte să le eviţi şi să îţi croieşti drum în mintea şi inima celor dragi. Deşi ai parte de mai mult noroc, speculaţiile financiare şi afacerile de suflet rămân încă în stand-by. Se cer eforturi ceva mai mari.
BALANŢĂ
Saturn revine astăzi la traiectoria firească prin casa familiei, indiciu cum că atmosfera dintre tine şi cei dragi se armonizează de azi începând. Prăpastia între generaţii nu dispare miraculos, dar îi vei simţi prezenţa mai puţin pregnant decât în ultimele luni. De asemenea, dacă derulai lucrări de construcţie, amenajare sau redecorare şi acestea au stagnat în ultima vreme, s-ar putea ca, în perioada următoare, ele să îşi reia cursul firesc. Ar mai putea apărea încă piedici pe acest plan, dar nu sunt într-atât de mari încât să îţi afecteze programul. Şi schimbarea ta de mentalitate poate avea un efect pozitiv.
SCORPION
Cu Saturn aflat în mers direct prin casa comunicării, abilităţile tale de expresie şi relaţionare îşi recapătă o bună parte din performanţele obişnuite. S-ar putea să mai existe contexte sociale pe care nu prea ştii cum să le iei, dar dacă îţi pui mintea la contribuţie, le vei depăşi cu brio. De asemenea, nu renunţa să fii precaut(ă): verifică de două ori un proiect înainte să îl livrezi, iar înainte să pleci la serviciu, asigură-te că ai luat la tine tot ce aveai nevoie. Este drept că şansele de a-ţi scăpa ceva sunt mai mici decât pân-acum, dar nu risca.
SĂGETĂTOR
Saturn îşi reia astăzi mersul direct prin casa banilor şi a bunurilor din horoscopul tău general, motiv pentru care simţi că se ridică unele limite cu care te-ai confruntat în plan financiar. Oportunităţile de suplimentare a veniturilor şi/ sau valorificare a economiilor încep să reapară încetul cu încetul, dar între timp ai avut de-a face cu unele lipsuri din care trebuie să îţi revii în această perioadă. Aşadar, s-ar putea să nu percepi progresele în primă fază, dar eşti pe drumul cel pun şi în ciuda provocărilor, te repui pe picioare pe acest plan. Ai grijă însă şi cât cheltuieşti.
CAPRICORN
Saturn se întoarce azi la mersul direct prin semnul naşterii tale, semn că începi să ai mai multă energie. Într-un prim stadiu, nu va fi vorba de un imbold de vitalitate. Eşti încă destul de epuizat(ă) după retrogradarea acestei planete şi ai nevoie de un timp în care să te întremezi puţin. Aşadar, doar pentru că te simţi mai bine, nu trage de tine prea tare. Permite-ţi să o iei pas cu pas, acordă-ţi câte o pauză din când în când şi nu te suprasolicita. În caz contrar, recuperarea s-ar putea să dureze mai mult decât te-ai aşteptat. Ai răbdare.
VĂRSĂTOR
Saturn îşi asumă din nou o traiectorie firească prin casa subconştientului din horoscopul tău general. Pe de-o parte, acest lucru înseamnă că ai un tonus mental mai bun. Acest lucru se datorează faptului că resimţi mai puţin intens unele frici, frustrări şi gânduri obsesive care te-au bântuit în ultima perioadă. Chiar şi aşa, nu înseamnă că ele au dispărut cu totul: s-ar putea să reapară la orizont când ai o zi proastă şi nu dispui de energia necesară să te lupţi cu ele. Dar pe de altă parte, forţa lor slăbeşte, prilej numai bun să te vindeci acum de ele.
PEŞTI
Cu Saturn în casa proiectelor de grup, a planurilor de viitor şi vieţii sociale, semn că cele dintâi o iau din loc de azi începând, iar în ceea ce îi priveşte pe prieteni, nu mai resimţi distanţarea pe care v-au adus-o lunile din urmă. Aşadar, se poate spune că îţi merge bine pe acest plan: dezvolţi sau implementezi idei de business sau strategii de dezvoltare pe termen lung, cunoşti oameni care gândesc similar ţie şi iei contactul cu potenţiali finanţatori sau mentori, care pot să îţi înlesnească deschiderea unor uşi. Profită de toate lucrurile bune care ţi se întâmplă acum.