zodia ta Berbec
Carieră
Cei născuți în zodia Berbec vor fi determinați de Jupiter să-și continue studiile, să-și dorească aprofundarea unor materii, prin urmare pot începe meditații, diferite cursuri sau pot urma un master, doctorat. Aspectul se răsfrânge și în carieră, iar cei care vor evoluție profesională se vor înscrie la cursuri de perfecționare profesională. După prima jumătate a lunii este recomandat să fie mai prudenți la locul de muncă, în decizii, afirmații și comportament.
Dragoste
Va fi destul de greu și chiar neindicat ca cei născuți în zodia Berbec să ia o decizie în plan sentimental în prima jumătate a lunii, cel puțin atâta timp cât Venus, planeta iubirii și guvernatoarea casei relaționale, va fi în mișcare retrogradă. Inițiativele vor exista, însă dubiile vor fi pe măsură. Dacă își vor dori oficializarea relației, vor fugi de responsabilitățile pe care le implică acest aspect și tot așa. Situația se va îmbunătăți după jumătatea lunii, iar cei singuri vor avea ocazia să întâlnească un partener și să înceapă o nouă relație.
Sănătate
Nu este o lună benefică din punctul de vedere al sănătății și se cere foarte multă prudență la acest capitol. Nu va fi vorba de mari probleme, însă tendința nativilor Berbec va fi de a-și face rău singuri. Gândurile pesimiste vor trona și victimizarea va fi principala caracteristică a acestora. Se recomandă mai multă odihnă și mai multe plimbări în natură.
Bani
Luna Nouă îi va susține pe cei născuți în zodia Berbec să-și reevalueze situația financiară. Va fi un moment oportun să-și facă planuri de viitor și să demareze noi proiecte care să le îmbunătățească cât de cât veniturile, dar nu trebuie să se aștepte la mari oportunități.
Horoscop lunar – horoscopul lunii noiembrie 2019, zodia Taur
Carieră
Cei născuți în zodia Taur care sunt deciși de ceva vreme să-și schimbe locul de muncă o vor face fără să stea pe gânduri după prima jumătate a lunii noiembrie. În schimb, ceilalți care sunt indeciși nu vor face decât să se tânguiască, să se frământe, neluând însă nicio decizie concretă, dar trasându-și clar dorințele. Se cere reevaluarea tuturor aspectelor legate de carieră, însă pentru a lua o decizie (acolo unde se dorește o schimbare) cel mai bine este să se aștepte revenirea în mers direct a planetei Venus, guvernatoarea lor și, totodată, guvernatoarea casei muncii.
Dragoste
Luna noiembrie aduce multă acțiune în plan sentimental pentru cei născuți în zodia Taur. Nativii care au o relație solidă sau sunt căsătoriți pot călca strâmb și fără remușcări, iar cei singuri își pot pune singuri piedici și pot cădea în propriile capcane. Contextul astral dominat de Jupiter și Mercur evidențiază o atracție a nativilor față de relațiile ascunse, cu iz clandestin, iar secretele vor fi sursa lor de energie. Este momentul să renunțe la inhibițiile sexuale, la prejudecățile avute și să de frâu liber emoțiilor. Către finele lunii nu este exclus ca o fostă iubire să apară în calea Taurilor și să fie tentați de a relua ceea ce au lăsat în urmă.
Sănătate
Cei născuți în zodia Taur sunt sfătuiți să se odihnească mai mult și să-și reorganizeze programul de muncă deoarece se anunță o perioadă extrem de solicitantă din toate punctele de vedere. O serie de afecțiuni se pot manifesta în urma stresului și a nopților nedormite, iar nevoia de echilibru devine acută.
Bani
Nu este momentul marilor investiții financiare, iar cheltuielile trebuie să fie prudente. Mai bine faci economie, decât să faci împrumuturi mai târziu. Ferește-te de jocurile de noroc și de orice context asemănător care implică riscuri financiare. Situații tensionate pot să apară și în cuplu din cauza banilor deținuți în comun cu partenerul și trebuie administrate cu prudență.
Horoscop lunar – horoscopul lunii noiembrie 2019, zodia Gemeni
Carieră
Pentru cei născuți în zodia Gemeni se anunță o lună de provocări mai puțin plăcute în plan profesional. Unele contracte întârzie să fie semnate, se pot pierde unele oportunități de avansare, iar conflictele de la locul de muncă nu vor lipsi. Cu toate că vor avea parte de energia benefică a lui Jupiter în zona parteneriatelor, retrogradarea lui Marte va încetini, va bloca majoritatea acșiunilor.
Dragoste
Cei născuți în zodia Gemeni au parte de aspecte astrologice minunate în ceea ce privește domeniul sentimental. Este momentul să înceapă o nouă relație, o adevărată poveste de iubire și vor fi susținuți nu doar de Jupiter, ci și de Venus, imediat ce iese din retrogradare. Cei care aveau dubii în a oficializa sau nu o relație clandestină, acum o vor face. Nativii care sunt în relații de lungă durată au șansa să le consolideze și să reaprindă pasiunea în cuplu. Atenție, însă, la comunicarea cu partenerul de viață în a doua parte a lunii noiembrie, deoarece Mercur, întocmai guvernatorul lor, va retrograda în casa iubirii.
Sănătate
Cei născuți în zodia Gemeni vor trece prin stări de nervozitate și irascibilitate accentuată și nu este indicat să se suprasolicite, mai lase să piardă nopțile, indiferent de motivul care-i determină să facă asta. Se recomandă renunțarea la alimentația grasă și introducerea în meniu a alimentelor cât mai naturale și sănătoase.
Bani
Nu este o perioadă bună pentru a face cheltuieli, investiții și speculații financiare. Nativii Gemeni sunt sfătuiți să-și plătească datoriile și să-și închidă creditele, în niciun caz să facă noi împrumuturi.
Horoscop lunar – horoscopul lunii noiembrie 2019, zodia Rac
Carieră
Cu Uranus și Jupiter alături în zona profesională, cei născuți în zodia Rac vor simți nevoia să facă schimbări și să-și consolideze cariera. Nevoia de afirmare a nativilor este mult mai mare acum și vor face tot ce le stă în putere să iasă în față și să fie apreciați de superiori. Retrogradarea lui Mercur îi va forța pe nativii Rac să rămână ancorați în realitate și să nu-și facă planuri multe prea idealiste, prea mărețe, mai ales dacă vor să-și schimbe direcția în carieră. Totodată, le poate aduce conflicte majore cu la locul de muncă.
Dragoste
Cei născuți în zodia Rac sunt peste măsură de visători, romantici și idealiști, iar în prima parte a lunii nu vor ezita să viseze la situații telenovelistice și povești de dragoste desprinse din cărți. Luna Nouă formată pe casa iubirii le poate aduce o nouă relație sau, cel puțin, o aventură care ulterior se va concretiza și va ajunge să se transforme într-o mare iubire. Aspectul va consolida relațiile de lungă durată și va favoriza, îndeosebi către finele lunii noiembrie, cererile în căsătorie sau ducerea relației la alt nivel.
Sănătate
Cei născuți în zodia Rac au parte de tranzitul lui Jupiter pe casa sănătății, prin urmare vor avea parte de o stare generală foarte bună, iar dacă retrogradarea lui Mercur le poate readuce în actualitate unele afecțiuni mai vechi, Marele Benefic le va vindeca și le va ameliora simptomatologia cu destul de multă ușurință, însă va fo nevoie și de voință din partea nativilor.
Bani
Cei născuți în zodia Rac au parte de un început de lună promițător în ceea ce privește sectorul financiar și vor observa că toate eforturile depuse până acum vor fi răsplătite. În plus, către finele perioadei analizate, Soarele le va oferi energia de care au nevoie pentru a-și înbunătăți veniturile.
Horoscop lunar – horoscopul lunii noiembrie 2019, zodia Leu
Carieră
Se cere foarte mare prudență în toate aspectele care vizează sectorul profesional, dar în special în semnarea actelor unde se pot produce nereguli și erori. Cei născuți în zodia Leu pot avea parte de colaborări peste hotare sau care să aibă legătură cu o persoană de altă cultură și religie. Deplasările în interes de serviciu se află sub semnul surprizelor neașteptate și al răsturnărilor de situație, prin urmare se cere atenție.
Dragoste
Cei născuți în zodia Leu au parte de tranzitul lui Jupiter pe casa iubirii și a aventurii, ceea ce poate însemna, dincolo de predispoziția pentru flirt, și o capacitate mare de seducție, iar farmecul de care vor da dovadă în această perioadă le va fi atuu în soluționarea multor probleme cu care se confruntă. Fără pic de răutate, nativii se vor folosi de armele puse la dispoziție de Marele Benefic pentru a avansa, pentru a se face remarcați și a-și îmbunătăți condiția. Totodată, relațiile și căsniciile se pot consolida în această perioadă, iar armonia se poate așterne în viața de cuplu. Atenție, însă, căci Mercur le poate scoate în față o mai veche poveste de iubire, iar tranzitul Soarelui va tensiona relația partenerială.
Sănătate
Întreaga lună nativii Leu vor avea parte de energie, bună dispoziție, veselie și o gândire optimistă care-i va stimula chiar și în momentele în care se simt la pământ. Nu trebuie totuși să cadă pradă viciilor, mai ales că tentația va fi destul de mare în această perioadă și se va îmbina perfect cu cheful de distracție de care dau dovadă.
Bani
Cei născuți în zodia Leu sunt sfătuiți să facă economii și să renunțe la acele cheltuieli inutile sau care întrețin un lux. Momentan este bine ca nativii să fie mai puțin cheltuitori, mai ales că nu este un context astrologic care să le susțină îmbunătățirea veniturilor. Este posibil ca cineva de la care te-ai împrumutat în trecut să-și ceară banii înapoi pe neașteptate, cu toate că termenul de returnare era în viitor.
Horoscop lunar – horoscopul lunii noiembrie 2019, zodia Fecioară
Carieră
Retrogradarea planetei Mercur, guvernatoarea casei carierei și a statutului socio-profesional, va stimula nativii să-și revizuiască fie propria atitudine față de locul de muncă, fie locul de muncă în sine, cu tot ceea ce presupune, de la sarcini, program, responsabilități și până la avantaje și beneficii. Se cere prudență în semnarea oricărui tip de act.
Dragoste
Începutul de lună noiembrie le aduce celor născuți în zodia Fecioară momente frumoase alături de familie și ocazia de a se împăca cu cei dragi. Împreună cu membrii familiei pot pune la cale planuri de a renova sau reamenaja locuința și se vor bucura de sprijin absolut. Pe de altă parte, după prima jumătate a lunii, retrogradarea lui Mercur îi poate pune în situații conflictuale cu partenerul de cuplu și va fi nevoie de compromisuri majore pentru ca situația să nu scape de sub control.
Sănătate
Nativii Fecioară tind să fie dezamăgiți de ceea ce se petrece în jurul lor și din acest motiv să nu fie foarte sociabili și glumeți. Starea de sănătate nu le impune probleme majore, însă este recomandat să se odihnească mai mult, să nu se suprasolicite nici fizic și nici psihic și să evite stresul și alimentația nesănătoase care pot aduce tulburări gastrointestinale.
Bani
Cei născuți în zodia Fecioară vor avea parte de foarte multe fluctuații la capitolul financiar și nativii se vor simți neîndreptățiți cu privire la o remunerație sau vor simți că muncesc în zadar fără satisfacție bănească. Cu toate că vor exista negocieri salariale, aspectul proeminent al lunii noiembrie aduce blocaje în primirea unei sume de bani, indiferent că este vorba de un comision sau de o datorie pe care trebuie să o recuperezi. Atenție la investițiile financiare!
Horoscop lunar – horoscopul lunii noiembrie 2019, zodia Balanță
Carieră
Luna noiembrie începe în forță pentru cei născuți în zodia Balanță care dau dovadă de o mare eficiență la locul de muncă și reușesc să ducă la bun sfârșit tot ceea ce și-au propus. În schimb, ultimele două săptămâni din lună aduc conflicte la locul de muncă, neînțelegeri cu colegii și superiorii, și un volum de muncă foarte mare care îi va extenua pe nativi.
Dragoste
Cei născuți în zodia Balanță au parte de un început de lună marcat de situații conflictuale în cuplu, discuții contradictorii cu partenerul și reproșuri legate de modul de administrare a banilor. Abia după această perioadă armonia și echilibrul se vor instala în relație favorizate fiind de Venus, guvernatorul lor și planeta iubirii, care intră în mers direct și care le sporește farmecul și îi stimulează să fie mai cuceritori, mai pasionali.
Sănătate
Nu este cea mai bună perioadă din punct de vedere al sănătății pentru cei născuți în zodia Balanță. Nativii sunt copleșiți de evenimentele petrecute în jurul lor, în special la locul de muncă, și edvin stresați, obosiți și irascibili. Cel ami bun sfat este să se folosească de timpul liber pentru a se odihni și să se înconjoare de persoane optimiste care să le îmbunătățească starea de spirit.
Bani
Cei născuți în zodia Balanță au șansa, odată cu Luna Nouă care se formează într-o casă financiară, să-și îmbunătățească veniturile. Nativii se pot aștepta la oferte avantajoase de colaborare și la demararea de noi proiecte cu remunerație generoasă. Este recomandat ca nativii să facă o reprioritizare a cheltuielilor.
Horoscop lunar – horoscopul lunii noiembrie 2019, zodia Scorpion
Carieră
Cei născuți în zodia Scorpion care-și caută un loc de muncă în această perioadă au șanse mari să se angajeze. De asemenea, posibilitatea de promovare sau avansare în carieră prin schimbarea locului de muncă este foarte bine conturată încă de la începutul lunii noiembrie. Cu toate acestea, se cere prudență în luarea deciziilor și în semnarea actelor.
Dragoste
În prima jumătate de lună, cei născuți în zodia Scorpion vor face o revizuire a sentimentelor față de partener și a relației în sine. Imediat ce Venus își reia mersul direct, cu Marte alături, nativii vor fi tentați de o aventură, chiar o relație extraconjugală. Nu este exclus ca cineva din trecutul lor să le reaprindă o pasiune mai veche. Unele secrete pot ieși la iveală în această perioadă, așa că se recomandă prudență în acțiuni.
Sănătate
Luna Nouă se petrece întocmai în semnul lor, iar celi născuți în zodia Scorpion vor da dovadă de o stare de spirit bună, energie, viatlitate, entuziasm și încredere în propriile forțe. Este momentul să te folosești de aceste atuuri astrologice pentru a începe un nou capitol în viața ta. Cu toate că starea de sănătate este bună, evită ritmul de viață haotic și dezechilibrat cu care tinzi să începi această lună.
Bani
Cu Jupiter alături, cei născuți în zodia Vărsător vor simți nevoia să se pună mai mult în valoare, să cheltuie, să facă excese și să-și satisfacă egou-ul. Totodată, Marele Benefic le poate aduce ocazii de a-și îmbunătăți veniturile. Nativii sunt sfătuiți să nu se bazeze pe banii altora și nici să nu caute variante ușoare, rapide sau imorale de a-și suplimenta veniturile
Horoscop lunar – horoscopul lunii noiembrie 2019, zodia Săgetător
Carieră
Pentru cei născuți în zodia Săgetător luna noiembrie nu aduce aspecte bune legate de sectorul profesional. Retrogradarea lui Venus, urmată de retrogradarea lui Mercur va încurca puțin planurile nativilor și le va cere o reevaluarea a situației profesionale. Se cere atenție la informațiile captate și transmise, dar și la toate formele de negociere, riscul de a ieși în pierdere fiind destul de mare.
Dragoste
Cei născuți în zodia Săgetător vor fi favoriții lunii din toate punctele de vedere, în special din cel sentimental, unde li se oferă ocazia să-și îmbunătățească relația. Jupiter, guvernatorul zodiei, va tranzita întocmai semnul lor și le va aduce nativilor împlinirea tuturor dorințelor. Preocupările majore pentru propria persoană ar trebui echivalate cu preocupările față de relație și de partener astfel încât să existe echilibru. Se cere mai multe atenție la dialog după prima jumătate a lunii noiembrie când retrogradarea lui Mercur poate aduce încurcături în cuplu.
Sănătate
Acelați Jupiter de care am vorbit mai sus le va aduce celor născuți în zodia Săgetător energie, bună dispoziție și o stare generală foarte bună. Nativii vor fi feriți de probleme de sănătate, iar cele care exustau deja vor fi ameliorate sau chiar vindecate.
Bani
Din punctul de vedere al banilor, cei născuți în zodia Săgetător vor avea ocazia să intre în posesia unor sume, fie câștigate în urma unui proces, fie rezultate dintr-un împrumut, însă nu va fi vorba de sume colosale, prin urmare cheltuielile trebuie făcute cu responsabilitate.
Horoscop lunar – horoscopul lunii noiembrie 2019, zodia Capricorn
Carieră
Cei născuți în zodia Capricorn sunt nemulțumiți de locul de muncă și dezamăgiți de propriile decizii luate în plan profesional. Nativii continuă reevaluarea profesională și sunt tentați să-și dea demisia și să plece pe cont propriu, să-și deschidă propria firmă. Retrogradarea lui Mercur vine să întărească aceste aspecte create de retrogradarea lui Venus, prin urmare, nativii sunt sfătuiți să-și revizuiască atitudinea față de locul de muncă, dar să nu se aventureze în schimbări și decizii radicale în această perioadă.
Dragoste
Cei născuți în zodia Capricorn pot fi ușor bulversați de direcția către care se îndreaptă relația lor, iar dacă este vorba de o posibilă căsătorie, aceștia vor avea intenția de a da înapoi și chiar de a se retrage pentru moment din relație. De asemenea, în funcție de fiecare nativ, situația va fi identică și în cazul unei despărțiri sau divorț. Venus este retrograd, astfel că nu trebuie luată nicio decizie în prima parte a lunii. Către finele perioadei analizate, Capricornii își vor exprima mai ușor sentimentele, iar cei singuri au ocazia să înceapă o poveste de dragoste, foarte posibil cu un partener cunoscut prin intermediul locului de muncă.
Sănătate
Jupiter pe casa bolilor lungi și cronice le aduce celor născuți în zodia Capricorn ocazia să vindece o afecțiune mai veche, prin urmare sunt sfătuiți să caute tratament în această perioadă și să nu respingă nimic din ceea ce vine către ei pe această cale, chiar dacă la prima vedere li se pare banal și, prin urmare, ineficient.
Bani
Cei născuți în zodia Capricorn pot avea parte de cheltuieli surpriză, absolut neprevăzute de natură să le destabilizeze situația financiară. Pe de altă parte, nativii pot primi sprijin din partea familiei pentru a se redresa, însă nu este o soluție de viitor. Se recomandă reducerea masivă a cheltuielilor în această perioadă.
Horoscop lunar – horoscopul lunii noiembrie 2019, zodia Vărsător
Carieră
Luna Nouă în casa carierei le aduce celor născuți în zodia Vărsător ocazia de a începe o nouă etapă. Poate fi vorba de o avansare profesională sau de obținerea acelui loc de muncă mult dorit. Oportunitățile și ofertele de colaborare nu vor întârzia să apară, iar nativii vor fi favorizați să-și atingă țelurile profesionale.
Dragoste
Cu Jupiter alături încă de la începutul lunii, cei născuți în zodia Vărsător au ocazia să-și revitalizeze povestea de dragoste și să-i dea o șansă relației. Sunt sfătuiți să întreprindă acum toate demersurile necesare în acest sens, deoarece după jumătatea lunii, Mercur, Marte și Neptun vor veni cu piedici colosale în această zonă, iar după ce vor stimula confuziile și dilemele, vor favoriza certurile, în special conflictele legate de bani și de atitudinea partenerului care nu este pe placul nativilor. În tot acest context, Soarele poate veni cu energia sa pozitivă și poate scoate în cale un nou partener.
Sănătate
Cu toate că aspectele generale nu ridică probleme majore la capitolil sănătate, cei născuți în zodia Vărsător vor tinde să fie triști și demoralizați ca urmare a dezechilibrului, a îndoielilor și confuziilor care patronează sectorul sentimental. Nativii sunt sfătuiți să caute ajutor în sfaturile celor dragi și să primească cu brațele deschise consolarea acestora.
Bani
Cu toate că Marte îi va stimula pe nativii Vărsător să-și îmbunătățească considerabil veniturile, retrogradarea lui Mercur le-ar putea da peste cap niște planuri, cu alte cuvinte niște sume de bani care trebuiau să ajungă la nativi vor întârzia să-și facă apariția. Nu este momentul edciziilor financiare majore.
Horoscop lunar – horoscopul lunii noiembrie 2019, zodia Pești
Carieră
Cei născuți în zodia Pești se bucură de tranzitul lui Jupiter, Marele Benefic, întocmai în casa carierei, iar nativii vor avea ocazia timp de un an de acum înainte să se dezvolte nesperat din punct de vedere socio-profesional. Pot avansa în funcție și pot obține un statut net superior celui actual.
Dragoste
Dacă începutul de lună le aduce celor născuți în zodia Pești situații ușor conflictuale în relația de cuplu, gelozie, posesivitate și probleme de intimitate sexuală, frigiditate si refuzuri din partea persoanei iubite, după jumătatea lunii situația se va îmbunătăți mult, însă nativii vor fi puși în fața unei tentații ce vine din partea unui fost partener. Dacă vor călca strâmb acum, ar trebui să se aștepte ca secretele să iasă la iveală și infifelitatea să fie plătită. Puterea de seducție din această perioadă nu-i va ajuta să-și soluționeze problemele în cuplu, mai ales că retrogradarea planetei Mercur va aduce foarte multe obstacole în comunicare și o interpretare greșită a mesajelor. Peștii care se află la început de relație sunt mai puțini afectați de aceste tranzite, având ocazia să-și cunoască mai bine partenerul prin prisma dialogurilor în contradictoriu.
Sănătate
Cei născuți în zodia Pești au tendința de a se suprasolicita la locul de muncă și de aici și până la instalarea stării de epuizare fizică nu mai este decât un pas. Sfatul pentru nativi este să-și facă un set de analize complete și să înceapă un tratament acolo unde este nevoie. Ignoranța din această perioadă poate atrage cu sine probleme majore de sănătate în viitor.
Bani
Cu toate că se anunță o perioadă de instabilitate financiară, cei născuți în zodia Pești se bucură de tranzitul lui Marte întocmai în semnul lor, ceea ce le aduce ocazia de a descoperi noi surse de venit, în principiu de fiind vorba de câștiguri de lungă durată. Evită tranzacțiile imobiliare în prima parte a lunii.