Zodiacul din Tara Soarelui Rasare isi are radacinile in fascinanta cultura a acestei parti de lume, iar previziunile astrale japoneze pun mare pret pe legatura indisolubila dintre om si natura. Zodiile japoneze au nume de plante, animale, personaje de legenda si elemente din mediul care ne inconjoara. Cauta-ti data nasterii in intervalul specificat in dreptul fiecarui semn zodiacal si apoi afla cum esti si cum iubesti, in functie de simbolul care te reprezinta.
Imparateasa (19 noiembrie – 26 decembrie)
Imparatesele ies in evidenta prin frumusetea lor, sunt cochete, au o tinuta impecabila. Nu le place singuratatea si sunt mai mereu in centrul atentiei, inconjurate de oameni care le apreciaza, le sustin sau chiar le divinizeaza. Sunt puternice, intelepte, adora petrecerile, muzica. Barbatul unei Imparatese nu poate fi un oarecare, trebuie sa iasa in evidenta, sa o respecte si sa o domine sau macar sa o egaleze.
Luna (27 decembrie – 18 ianuarie)
Ca si astrul al carui nume il poarta zodia ta, esti misterioasa, atragatoare, senina si foarte hotarata cand iti propui un lucru. Creativa, inteligenta si intuitiva, gasesti intotdeauna o iesire, chiar si din cele mai dificile situatii. Doar dragostea te poate face sa-ti iesi din fire, sa te pierzi, sa te simti neajutorata. Treci usor de la o stare la alta, ba esti melancolica, ba impulsiva, iar aceasta instabilitate le da batai de cap celor din jur.
Testoasa (19 ianuarie – 14 februarie)
Simbol stravechi al intelepciunii, testoasa e caracterizata inainte de toate de blandete si spirit de sacrificiu. Perseverenta si precauta, daca apartii acestui semn gandesti mult inainte sa actionezi, iar dupa ce iei o decizie, nu te mai razgandesti. Esti o prietena devotata, te implici sentimental, dar nici nu te uiti in urma cand esti ranita sau cand iti sunt calcate in picioare principiile.
Floarea de cires (15 februarie – 20 martie)
Asemenea ghiocelului autohton, floarea de cires e pentru japonezi simbolul gingasiei, al sensibilitatii, al delicatetii si frumusetii. Tot ea este asociata cu iubirea, dar si cu vulnerabilitatea. Traiesti din plin si cu entuziasm fiecare clipa, in dragoste te daruiesti total si-ti impresori partenerul cu multa afectiune. Bunatatea ta iti aduce multe bucurii, dar si suferinta.
Soarele (21 martie – 29 aprilie)
Nativii din aceasta zodie care simbolizeaza perfectiunea stralucesc! Sunt puternici, ordonati, siguri pe ei si curajosi. Nimic nu te descurajeaza si mergi pana-n panzele albe ca sa-ti indeplinesti planurile. Norocul tine de obicei cu tine, poate si pentru ca in fiecare clipa gandesti pozitiv. Iubesti nebuneste, cu pasiune, dar gelozia dusa la extrem il poate sufoca si alunga pe cel drag.
Bambusul (30 aprilie – 4 iunie)
Aparent esti robusta si puternica, dar ai un punct sensibil: dependenta de dragostea celor din jur. Prea mare incredere in oameni iti aduce multe dezamagiri. Te adaptezi la schimbare si te ridici cu incapatanare dupa orice infrangere, dornica sa o iei de la capat si sa arati ca poti sa radiezi din nou! Provocarea cea mai mare pentru tine este sa rupi lanturile emotionale care-ti fura libertatea.
Bivolul (5 iunie – 6 iulie)
Pentru tine cea mai importanta e familia, fara de care nu-ti vezi rostul pe Pamant. Desi esti uneori agresiva si irascibila, urasti conflictele si cedezi prima, daca e cazul, ca sa readuci armonia in cuplu sau in relatia cu prietenii dragi. Esti foarte fidela, devotata si nu ierti tradarea. Muncesti ca sa obtii confortul pe care ti-l doresti si-ti respecti cu sfintenie promisiunile.
Floarea de lotus (7 iulie – 1 august)
Superba floare de lotus infrumuseteaza cele mai triste si mizere peisaje, asa cum si tu reusesti sa plutesti cu demnitate deasupra rautatii si nedreptatilor pe care le intalnesti in viata. Esti o fiinta visatoare, sincera, cu suflet curat. Iesi in evidenta din orice multime si mergi mai departe cu fruntea sus chiar si cand toti sunt impotriva ta. Nimic nu te mobilizeaza mai tare in viata decat dragostea, pentru care lupti pana-n panzele albe!
Podul (2 august – 27 august)
Stabilitatea si responsabilitatea iti sunt trasaturi definitorii. Te exprimi cu o usurinta de invidiat, esti o fire extrovertita, foarte sociabila, mereu inconjurata de oameni, pe care ii ajuti cu inima deschisa de cate ori poti. Transmiti si altora din echilibrul care te caracterizeaza, de aceea ti-e usor sa mediezi conflicte si sa le stingi din fasa. In viata amoroasa riscul e sa ti se aprinda calcaiele usor, iar flacara sa nu dureze mult.
Piatra de gradina (28 august – 10 octombrie)
In cultura japoneza, piatra este simbolul trainiciei si totodata un foarte apreciat element de decor. Cei din preajma ta te admira, te apreciaza si te considera etalon. Aparent rece si distanta, increderea ta se castiga greu, dar apropiatii stiu ca se pot baza pe tine in orice situatie. In dragoste te caracterizeaza seriozitatea si stabilitatea. Visul tau e sa-ti gasesti sufletul pereche si sa nu te desparti de el pana la moarte.
Imparatul (11 octombrie – 18 noiembrie)
Lider innascut, stii sa te impui si sa te faci ascultata. Statul social si cel profesional sunt foarte importante pentru tine, iar daca ajungi intr-o functie de conducere, nimeni nu va indrazni sa iasa din cuvantul tau. Cand iubesti, esti foarte posesiva si l-ai inchide fara sa stai pe ganduri pe cel drag intr-o colivie. Nimic nu e mai important decat dorintele tale, iar egoismul de care dai dovada ii poate rani pe cei din jur.