Corpul are nevoie de apa, hrana, odihna, sufletul are nevoie de iubire si de imbratisari din iubire…
“Avem nevoie de 4 imbratisari pe zi ca sa supravietuim, 8 ca sa ne mentinem si 12 ca sa crestem”, spunea Virginia Satir. Imbratisarea are o putere extraordinara, ne confirma psihologii, biologii si neurocercetatorii din lumea intreaga. Oamenii sunt construiti sa primeasca si sa ofere imbratisari, iar imbratisarea este in sine o forma de contact primara si sociala, este o forma de comunicare, este o nevoie esentiala, ea ajutand la dezvoltarea si mentinerea sanatatii fizice si emotionale atat a copiilor, cat si a adultilor, scrie garbo.ro.
La randul sau Osho (Chandra Mohan Jain), gurul indian, ii subliniaza capacitatea vindecatoare, vorbind atat de frumos despre potentialul sau terapeutic si abordand-o dintr-un unghi de vedere spiritual. Corpul are nevoie de apa, hrana, odihna, sufletul are nevoie de iubire si de imbratisari venite din iubire autentica, spune maestrul. Iata ce ne invata Osho despre imbratisare in “Cartea despre ego”…
Iubirea este cel mai terapeutic fenomen care exista
“In timpul uneia dintre intalnirile cu discipolii sai, Osho a fost rugat sa raspunda la urmatoarea intrebare:
”De ce este imbratisarea un instrument vindecator atat de eficient? Pana nu demult credeam ca luciditatea, inteligenta si autoanaliza sunt principalele instrumente vindecatoare, dar ele nu inseamna nimic prin comparatie cu imbratisarea.”
Omul simte nevoia sa fie dorit. Aceasta este una din principalele nevoi ale fiintei umane. Daca nu se simte iubit, omul incepe sa se stinga. Daca simte ca viata sa nu conteaza pentru nimeni, ea isi pierde semnificatia chiar pentru el insusi.
De aceea, iubirea este cea mai mare terapie posibila. Lumea are nevoie de terapie tocmai pentru ca ii lipseste iubirea.
Intr-o lume plina de iubire, terapia nu ar fi necesara deloc; iubirea ar fi mai mult decat suficienta. Imbratisarea nu este altceva decat un gest de iubire, de caldura, de atentie. Simpla senzatie de caldura provenita de la cealalta persoana poate vindeca multe boli, inclusiv raceala si egoul. Ea este suficienta pentru a te transforma din nou intr-un copil.
La ora actuala, psihologii au inteles ca daca nu este imbratisat si sarutat suficient de mult, copilul nu poate creste normal. Lui ii lipseste un anumit tip de hrana. Sufletul are nevoie de hrana, la fel ca si trupul. Ii poti indeplini copilului toate nevoile fizice, dar daca nu il imbratisezi niciodata, el nu va creste normal. Psihicul lui nu se va dezvolta. Se va simti tot timpul trist, neglijat, ignorat, neiubit. A fost hranit fizic, dar nu si afectiv.
Cercetatorii au remarcat faptul ca daca nu este imbratisat, copilul scade in dimensiuni si poate chiarsa piara, chiar daca ii este asigurata hrana fizica. Corpul este ingrijit, dar sufletului ii lipseste iubirea. El se izoleaza, devine rupt de existenta-mama.
Iubirea asigura aceasta punte, ea este radacina noastra. Asa cum respiratia este esentiala pentru corpul fizic – daca incetam sa mai respiram, corpul se stinge –, iubirea reprezinta respiratia interioara a sufletului. Acesta traieste prin iubire.
Din 100 de cazuri, 90 de oameni bolnavi sufera in primul rand pentru ca nu au avut parte de iubire. De aceea, daca terapeutul simte o grija deosebita fata de pacientul sau, hranindu-l cu iubire si implinindu-i aceasta nevoie, starea acestuia din urma se poate schimba in mod miraculos.
Dincolo de orice indoiala, iubirea este cel mai terapeutic fenomen care exista
Daca imbratisezi un om cu iubire si caldura, intri imediat in contact cu copilul din el iubire, siguranta, imbratisare, protectie
Imbratisarea este doar un gest care aminteste de unitate. Nu se pot spune prea multe despre acest gest, dar unul din lucrurile pe care trebuie sa le intelegeti este urmatorul: ideea ca un copil se sfarseste, iar in om se naste adolescentul; ca adolescentul se stinge, iar in el se naste adultul tanar; ca si acesta se stinge, iar in om se naste adultul matur, si asa mai departe – este gresita.
Copilul nu se stinge niciodata – nicio etapa nu dispare. Copilul ramane de-a pururi, inconjurat de alte experiente, de adolescenta, apoi de tinerete, de maturitate si de batranete.
Omul este la fel ca o ceapa, alcatuit din mai multe straturi succesive. Daca decojesti ceapa, vei descoperi in curand foile fragede din interior. Cu cat te apropii mai mult de miez, cu atat mai fragede devin ele. Acelasi lucru este valabil si in ceea ce priveste omul: daca patrunzi adanc in interiorul lui vei descoperi intotdeauna copilul inocent, iar contactul cu acesta este inevitabil un gest terapeutic.
Imbratisarea permite un asemenea contact. Daca imbratisezi un om cu caldura, cu iubire, daca imbratisarea ta nu reprezinta un simplu gest golit de semnificatie, ci unul autentic, daca inima ta participa la el, intri imediat in contact cu copilul inocent din el. Revenirea acestuia la suprafata reprezinta un act cu o imensa valoare terapeutica, intrucat inocenta copilului este vindecatoare in sine. Ea nu a fost corupta. Ai atins astfel miezul pur al persoanei in care coruptia nu a patruns niciodata, iar acest lucru este suficient pentru a declansa procesul de vindecare.
Copiii sunt atat de puri, atat de plini de vitalitate, debordeaza de atata energie. Regasirea acestei energii este suficienta pentru a-l vindeca pe om.
Important este sa scoti acest copil la lumina, iar imbratisarea este una din modalitatile cele mai eficiente”.
~ fragment din Cartea “Despre Ego”, Osho