Peste umplut la cuptor. Reteta perfecta pentru noaptea de Revelion

Ingrediente pentru 3 persoane:
3 macrouri proaspete (aproximativ 300-350 g fiecare)
100 g branza feta
2 cepe verzi medii (aproximativ 70 g)
15 g miere (aproximativ 1 lingura)
1 catel de usturoi
Cateva fire de patrunjel proaspat
Sare si piper cu aroma de lamaie, dupa gust
Ulei pentru stropit pestele
Unt pentru uns tava

Mod de preparare:
Filetati macroul, lasand pielea intacta, si scoateti oasele. Asezonati usor fiecare filet cu sare si piper.
Tocati foarte marunt ceapa verde si puneti-o intr-o tigaie. Adaugati usturoiul zdrobit, mierea si gatiti pana cand ceapa devine aurie si moale. Nu adaugati sare, deoarece feta este deja sarata.
Dupa ce compozitia s-a racit, combinati ceapa calita cu branza feta sfaramata si firele de patrunjel sau chervil tocate. Asezonati cu piper si amestecati bine pana obtineti o pasta.

Puneti aceasta umplutura intre doua fileuri de macrou. Asezati pestele pe o tava unsa cu unt. Crestati pielea fileului de deasupra si stropiti-l cu ulei, apoi presarati piper cu aroma de lamaie.
Coaceti pestele in cuptorul preincalzit la 180°C, folosind functia de grill sau rumenire, pana cand partea superioara devine aurie.
Serviti macroul umplut fierbinte, alaturi de garnitura preferata.

Pofta buna!