De cate ori nu ti-ai dorit sa patrunzi in mintea unui barbat chiar si pentru un minut, sa afli cum te percepe si care sunt lucrurile in fata carora devine vulnerabil sau, dimpotriva, refractar?
Fii directă
Chiar dacă tu crezi că el se gândește la fel și fel de scenarii, adevărul nu stă deloc așa. Spre deosebire de femei, care-și pun tot felul de întrebări și încearcă să găsească anumite contexte și dedesubturi ale conversației, bărbații sunt mult mai simpli. Lor trebuie să le spui direct, verde în față ce anume îți place sau ce te deranjează. Altminteri, reprezentanții sexului puternic și-ar putea pierde interesul.
Nu-ți plânge de milă
Un bărbat adevărat întotdeauna își va dori, alături de el, o parteneră de viață puternică, indendentă din punct de vedere financiar și o persoană capabilă de a înfrunta provocările și greutățile vieții. Nimănui nu-i place să audă pe cineva care se plânge, nonstop, de cele mai mărunte lucruri doar pentru a „cerși” puțină atenție.
Nu te lua după aparențe
„Brânză bună în burduf de câine” este una dintre expresiile preferate ale românilor. Încearcă să nu judeci o persoană după aparențe, atunci când o întâlnești pentru prima dată. Nu toți bărbații care se îmbracă la costum sunt persoane cumsecade sau au o situație financiară excelentă, așa cum nici cei care îmbracă articole vestimentare mai puțin costisitoare nu au probleme cu veniturile.
Cele mai importante sunt valorile după care se ghidează în viață, felul în care se comportă cu tine, planurile de viitor și principiile, lucruri pe care le vei cunoaște abia după ce vei trece de bariera primei impresii.
Ai încredere în el
Dacă nu ți-a dat motive să te îndoiești de integritatea sa, nu căuta nod în papură degeaba. Bărbaților nu le place să fie controlați și să le reproșezi tot timpul că sunt infideli.
Gelozia dusă la extreme este o problemă gravă care va duce, în final, la ruperea legăturii dintre voi doi. Ai mai multă încredere în el.
Oferă-i puțin spațiu
Chiar dacă ți se va părea puțin ciudat, bărbații au nevoie de spațiul lor. În momentul în care el va simți că-i privezi libertatea, se va retrage de unul singur. O relație sănătoasă se bazează pe comunicare, respect, iubire și înțelegere. Relațiile sufocante nu vor rezista niciodată. Lasă-l să iasă cu băieții în oraș sau să petreacă timp și cu familia lui și vei vedea că atitudinea lui va fi una mult mai blândă.
Nu iti mai accentua defectele
Obiceiul multor femei de a se critica mereu si de a se subaprecia din cauza defectelor reale sau a celor inventate chiar de ele este considerat de barbati o dovada de slabiciune si lipsa de caracter. Stii ca esti frumoasa insa negi asta in fata iubitului doar ca sa primesti aprecieri? Gresit! In final vei ajunge sa crezi si tu asta iar el se va satura sa te convinga de contrariul.
Esti constienta de defectele pe care le ai, insa in loc sa incerci sa le maschezi sau sa le pui in umbra prin evidentierea calitatilor tu te incapatanezi sa le accentuezi? Total neinspirat! Daca zilnic te vei plange iubitului tau ca ai nasul mare, la un moment dat acesta va ajunge sa fie deranjat de defectul tau, desi la inceput nu reprezenta un impediment in a te iubi.
Inceteaza sa il suspectezi de infidelitate
Probabil iti iubesti mult partenerul si deja te vezi cu el si peste ani. Totusi, nu trebuie sa faci o obsesie din a-l tine langa tine cu orice pret, cu atat mai putin sa il suspectezi mereu ca te inseala si chiar sa ii spui asta direct. Nu incerca sa fortezi lucrurile, ci lasa-i iubitului tau spatiu, fii relaxata, arata-i ca il iubesti, sustine-l moral si demonstreaza-i ca ai incredere in el. Daca il vei face sa se simta urmarit si vanat, in perceptia lui vei deveni mai degraba un motiv de stres si nervozitate decat un refugiu de dragoste si liniste.
Nu ceda din prima seara
Oricat de chipes este barbatul care iti face ochi dulci in club si chiar daca este greu sa rezisti tentatiei de a-l invita la tine acasa chiar din prima seara, este bine sa inveti sa te temperezi, mai ales daca iti doresti o relatie cu acel barbat. Respectandu-te, il vei determina pe orice barbat sa te respecte si vei evita reprosurile legate de viata sexuala pe care o ai.
Fii creativa si dezinhibata in pat
Barbatii adora sa faca amor si divinizeaza femeile cu fantezii erotice care depasesc scenariul unui film porno. Daca iti iubesti partenerul si ai incredere in el, renunta la inhibitiile de orice fel, descopera ce il aduce pe culmile placerii, spune-i ce iti place si condimenteaza fiecare partida cu jocuri erotice sau pozitii noi. A doua zi, iubitul tau iti va manca din palma.
Invata sa ii ierti stangaciile
Este stiut faptul ca barbatii nu sunt experti in a-si exprima sentimentele si in a tine minte anumite lucruri, pe care in general femeile le considera foarte importante. Daca nu iti aduce mereu flori sau te-a lasat singura in bucatarie pentru a se uita la meciul echipei sale preferate, nu este cazul sa faci o tragedie din asta, ci sa profiti de context pentru a-i da o “pedeapsa” in dormitor. Cicaleala nu da niciodata rezultate, insa refuzul unei partide de sex, motivat cu lipsa lui de atentie, il poate aduce pe calea cea buna.