Fiicei mele celei adevarate, urari de bine parintesti.
Am primit scrisoarea ta sau, mai bine zis, “gazeta” ta! Am ras cand am vazut-o si m-am nelinistit cand am citit-o.
De ce gandesti astfel, copilul meu? Nu s-a intamplat absolut nimic si nici nu se va intampla. Greseala se datoreaza lipsei mele de experienta, pe care am dovedit-o crezand ca pot impaca cele ce nu sunt de impacat. Fiecare om are isi caracterul sau si propria personalitate, pe care si-a format-o in urma experientelor traite in trecut, dupa propriile modele, masuri si convingeri. Prin urmare, pe baza acestora ia hotarari, se exprima si actioneaza.
Numai cei care sunt ai lui Hristos se pot impotrivi si pot anula aceste legi si reguli, si aceasta, din iconomie. Nu te-ai izbit niciodata in viata de sisteme si moduri de gandire diferite de al tau, apartinand celorlalti, celor din jurul tau, cu care, in multe alte situatii, impartasisesi aceleasi idei si convingeri? Nici aceia nu sunt rai si perversi si, cu atat mai mult, nici tu. Sunt ideile lor, sistemele lor de gandire, ideologia lor generala. Nu ti s-a intamplat niciodata sa ai alte pareri decat proprii tai copii? Nu te-ai aflat niciodata in dezacord cu sotul tau, care este al doilea inger pazitor pentru tine? Cauza este, oare, faptul ca ati devenit rai? Sau poate ingerasii tai cei nevinovati sunt rai sau indaratnici? Cu siguranta, nu. De vina este personalitatea dezbinata a omului, care da nastere, brusc, disensiunilor si scindarilor. Singura solutie este respectul reciproc si evitarea contactelor si interventiilor straine.
Cei din vechime aveau o vorba: «cu rudele tale mananca, bea, dar fereste-te sa dai sau sa iei ceva de la ele». Alunga, copilul meu, putina tulburare sau parere de rau si convinge-l pe ingerasul nostru sa nu-si piarda curajul si sa considere conjunctura drept un prilej de a invata practic despre sensul relatiilor sociale si al vietii. De altminteri, aceasta a fost o solutie temporara si comoda si, desigur, pentru o situatie limitata. Uiti, fata mea, ca Avraam si Lot s-au despartit, pentru ca le era imposibil sa locuiasca sub acelasi acoperis? Asta-i toata filosofia: sa porti neputintele altora si nu sa le judeci, fara sa iei seama la ce sunt si ce gandesc aceia. Au nevoie de ingaduinta si rabdare.
Cu cat oamenii uita sensul Crucii, cu atat mai mult acesta sporeste si se generalizeaza, cu feluritele constrangeri naturale sau tehnice care pot aparea; cand va veni vremea sa mearga pe drumul Crucii, atunci se vor inspaimanta, desigur, fara ca aceasta sa le foloseasca la ceva. Fericit cel ce petrece in priveghere si-n rugaciune, ca sa se izbaveasca de necazul cu care-i va incerca Dumnezeu pe locuitorii pamantului.
Rana cea adanca a omului contemporan este pierderea credintei, ca temelie si inceput, si nici o forma de terapie nu-l poate ajuta in aceasta stare. Dumnezeu ne supara cu mici atacuri formale, ingaduie, adica, ispitele, pentru a ne cuminti, dar omul, in loc sa-si vina in fire, sa-si ceara iertare, din pacate, blasfemiaza, ceea ce are drept rezultat parasirea lui deplina. Adunati-va in sine insiva si, cu adanca smerenie, cereti mila lui Dumnezeu, pentru ca Harul sa aiba motiv sa ne acopere de mania viitoare, care va veni oricum, cu vuiet mare!
Pacea lui Hristos sa fie totdeauna cu voi !
Cu rugaciunile si dragostea mea parinteasca,
Parintele vostru Iosif (Gheronda Iosif Vatopedinul)
